Circulația rutieră este blocată, duminică seară, pe Drumul Național 57, între Orșova (Mehedinți) și Moldova Nouă (Caraș-Severin), după ce în urma unei alunecări de teren bucăți mari de stâncă s-au prăbușit de pe versanți pe șosea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, alunecarea de teren s-a produs în localitatea Svinița, la kilometrul 48, drumul fiind în totalitate acoperit cu bucăți de stâncă, pe o distanță de zece metri.
Polițiștii au luat legătura cu reprezentanții Direcției Drumuri Naționale Eșelnița, însă aceștia nu au utilaje, astfel că se apelează la localnicii din zonă pentru a interveni cu un excavator pentru a degaja cel puțin unul dintre sensuri.
Polițiștii estimează că se vor forma coloane de mașini, mai ales că drumul face legătura între Orșova și Clisura Dunării, zonă frecventată la sfârșitul săptămânii de turiști care duminică seară se întorc la casele lor.